Senatul a aprobat reducerea cvorumului la referendum

Senatul a aprobat reducerea cvorumului la referendum
Publicat: 21/05/2013, 17:55
Actualizat: 04/08/2014, 02:35

Legea care prevede reducerea cvorumului la referendum la 30% a fost adoptată astăzi de Senat cu 92 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă și o abținere. Actul normativ, care prevede de asemenea ca decizia la referendum să fie luată prin votul a 25% din românii înscriși în listele electorale, va fi transmis Camerei Deputaților care este decizională.

Inițiativa legislativă îi aparține deputatului PSD Florin Iordache și presupune ca în cazul tuturor referendumurilor, nu doar cele pentru demiterea președintelui, pragul de prezență pentru validare să fie redus de la 50% la 30%.

Astfel, potrivit proiectului de lege, articolul 5, alineatul 2 din legea referendumului va fi modificat și va avea următorul cuprins: „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

Mai mult, la același articol, deputatul USL propune introducerea unui nou alineat, care să aibă următorul cuprins:”rezultatul referendumului este validat, dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”.

Totodată, useliștii vor să modifice și articolele 7, alineatul 2, respectiv 12 alineatul 2, din legea referendumului, din ambele dispărând formularea „ voturilor exprimate în întreaga țară”. În noua formă ele vor prevedea următoarele:

Articolul 7, alineatul 2: „Rezultatul referendumului se stabilește în funcție de majoritatea voturilor exprimate”.

O altă modificare apare și la articolul 12, alineatul 2: „Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Mașina de spălat, curățată rapid cu un ingredient simplu. Toți îl avem în bucătărie
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Schimbările climatice micșorează balenele cenușii din Pacific
×